Participanții la workshop-ul UNCOVER din Iași provin din medii și profesii diferite și au interese pe măsură de variate – de la nevoia resurse investigative updatate la dramaturgia bazată pe fapte reale, la actorie și jurnalism cetățenesc. Ca atare, în acest atelier a mizat pe explorarea unor teme situate la intersecția dintre toate aceste interese.

Alegem pentru studiul de caz raportul de putere din relația bărbat-femeie, explorând formele de opresiune perpetuate mai mult sau mai puțin inconștient de ambele genuri.

“Mă simt oprimat de feministe”, mărturisește unul dintre participanții de gen masculin reflectând asupra sentimentului de emasculare resimțit în contact cu o categorie de femei pe care el o identifică generic și poate impropriu prin termenul “feministe”.

Sesizăm aici ceea ce Paolo Freire numește internalizarea subconștientă, de către oprimați, a credințelor clasei de opresori, manifestată prin situații în care cel oprimat, nefiind liber să-și constituie identitatea independent de relația de oprimare, ajunge să își dorescă nu libertate ci statutul de putere favorizat al opresorului. În cuvintele unuia dintre spectatorii de cu o seară înainte la reprezentația Produse Domestice din Iași, “oropsitul visează nu să fie liber, ci să fie la rându-i jupân.”

Împreună cu participanții, deconstruim credințele asumate non-critic care generează sentimentul de a fi oprimat și perpetuează un raport de putere dezechilibrat în situația descrisă de participant.

Ajungem la concluzia că participantul de gen masculin se simte considerat din pricipiu opresor, prin simplul fapt de a aparține genului care în mod tradițional/istoric a fost responsabil de oprimarea femeilor. Opresiunea se manifestă în acest caz prin incapacitatea femeilor identificate prin termenul “feministe” de a internaliza egalitatea de gen pentru care militează și la care participantul de gen masculin aderă deja, conform propriilor spuse.

Atribuind oricărei persoane de gen masculin credințele unei clase de opresori devenim la rândul nostru opresori. Mai mult, proiectând în mod nejustificat un set de credințe asupra unui individid care nu se identifică neapărat cu ele, generăm în opresorul închipuit exact genul de reacție pe care o așteptăm din partea unui opresor real - în cazul participantului de gen masculin, reacția lui este aceea de considera că “feminista” care îl consideră “misogin” este irațională și ca atare nu are dreptul de a-și revendica egalitatea, care din punctul său de vedere este un concept rațional.

În același timp, prin discuții, ajungem la concluzia că acuza de “misoginism”, deși poate greșit formulată sau excesiv de generală, nu este neapărat nefondată, cu toate că în cazul participantului la workshop ea nu reflectă o credință asumată ci mai degrabă rezultatul unui mod tradițional de a distinge între femei și bărbați în termeni de rațional-irațional care privilegiază în același timp raționalitatea, privită ca trăsătură nativ masculină.

Din punct de vedere dramaturgic, participantul care propune subiectul, interesat de explorarea relațiilor de putere în cuplu, descoperă că o reprezentare obiectivă (dacă există așa ceva) trebuie cu necesitate să recunoască ambele forme de opresiune, lăsând spectatorului opțiunea de a opta pentru o poziție sau alta, dar încurajându-l în același timp să depășească o dihotomie pe care am dezvăluit-o drept prejudecată asumată non-critic.